- Versiunea 3.0 — 25.02.2026
Termeni și Condiții
Website-ul www.safefleet.ro („Site-ul”) este administrat de SC ETA Automatizari Industriale SRL, cu sediul în Timișoara, str. Gheorghe Doja nr. 11, CUI RO6825562, număr de înregistrare la Registrul Comerțului J35/3680/1994 („Operatorul”), persoană juridică română, constituită și funcționând potrivit legislației din România.
Prezentul document, coroborat cu Condițiile Generale de Afaceri stabilește condițiile juridice în care pot fi accesate serviciile de monitorizare și management flotă prin sisteme GPS furnizate de Operator. Prin accesarea și utilizarea website-ului, precum a materialelor și informațiilor puse la dispoziție prin această platformă, clienții confirmă faptul că acceptă în mod necondiționat termenii și condițiile din prezentul document.
Serviciile oferite prin intermediul Site-ului sunt furnizate în conformitate cu:
• Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR)
• Directiva 2002/58/CE
• Legea nr. 365/2002
• Legea nr. 506/2004
• Codul civil
• Orice alte acte normative incidente în materia comunicațiilor electronice și protecției datelor
Operatorul furnizează servicii de:
• Monitorizare GPS a vehiculelor
• Localizare în timp real
• Generare rapoarte de traseu, consum, staționări
• Analiză comportament conducere
• Administrare flotă prin platformă online securizată
Serviciile sunt destinate persoanelor juridice și persoanelor fizice autorizate care utilizează vehicule în scop profesional.
În contextul furnizării serviciilor de fleet management, pot fi prelucrate următoarele categorii de date:
• Date de identificare ale clientului (reprezentanți, date de contact)
• Date privind vehiculele (număr de înmatriculare, serie șasiu)
• Date de localizare (coordonate GPS, trasee, durată staționare)
• Date tehnice privind utilizarea vehiculului
• Date privind utilizatorii platformei
Datele de localizare asociate unui conducător auto identificat sau identificabil pot constitui date cu caracter personal în sensul Regulamentului (UE) 2016/679.
În funcție de natura raportului contractual:
• Clientul (angajatorul/proprietarul flotei) are calitatea de operator de date în ceea ce privește monitorizarea angajaților
• ETA AUTOMATIZĂRI INDUSTRIALE S.R.L. poate avea calitatea de persoană împuternicită de operator, prelucrând date exclusiv în baza instrucțiunilor documentate ale clientului
Clientul se obligă:
• Să informeze în mod transparent conducătorii auto cu privire la monitorizarea GPS
• Să stabilească un temei legal valid pentru prelucrarea datelor (interes legitim, obligație legală etc.)
• Să respecte principiul proporționalității și minimizării datelor
• Să nu utilizeze sistemul în scopuri ilicite sau abuzive
Monitorizarea continuă în afara programului de lucru trebuie justificată și limitată în mod proporțional.
Operatorul implementează măsuri tehnice și organizatorice adecvate, inclusiv:
• Criptarea comunicațiilor
• Autentificare securizată în platformă
• Control al accesului pe niveluri
• Logarea accesului
• Backup periodic al datelor
Datele sunt stocate pe servere situate în Uniunea Europeană sau în state care asigură un nivel adecvat de protecție.
Operatorul nu răspunde pentru:
• Utilizarea necorespunzătoare a datelor de către client
• Deciziile manageriale adoptate exclusiv pe baza datelor generate automat
• Indisponibilități temporare cauzate de factori externi (rețele GSM, satelit, forță majoră)
Persoanele vizate beneficiază de drepturile prevăzute de Regulamentul (UE) 2016/679. Solicitările privind datele colectate prin sistemul GPS vor fi adresate, în principal, clientului în calitate de operator de date.
Platforma software, aplicațiile, algoritmii, interfața, documentația tehnică, conținutul și elementele de grafică, coduri de programare, mărcile comerciale, mărcile de servicii și logo-urile, inclusiv dar fără a se limita la acestea, tot conținutul în format text, grafica, precum și sursele tehnice ale tuturor serviciilor și facilităților prezente și viitoare formează obiectul drepturilor de autor și reprezintă proprietatea exclusivă a ETA AUTOMATIZĂRI INDUSTRIALE S.R.L., fiind protejate de legislația privind drepturile de autor.
Legea aplicabilă este legea română, atât în ceea ce privește executarea obligațiilor ce derivă din prezentul document, cât și în ceea ce privește orice aspect în legătură cu interpretarea, aplicarea și/sau întinderea efectelor sale.
Orice neînțelegere în legătură cu executarea Contractului va fi rezolvată pe cale amiabilă. Dacă o astfel de rezolvare nu este posibilă, litigiul va fi înaintat spre soluționare instanțelor judecătorești competente.
Operatorul își rezervă dreptul de a actualiza prezentul document ori de câte ori este necesar pentru conformarea cu modificările legislative sau tehnologice. Versiunea în vigoare este cea publicată pe Site la data accesării.
Vrei să vezi mai întâi platforma SafeFleet?
Vrei să Afli Mai Multe? Contactează-ne!
Echipa noastră de experți este gata să te ajute să implementezi cea mai bună soluție pentru gestionarea flotei tale. Contactează-ne pentru o consultație gratuită!
Informații Contact
Telefon
0256 294 608
Email
sales@safefleet.eu
Răspundem în maxim 2 ore
Adresă
Strada Gheorghe Doja nr. 11 Timișoara
Program
Luni – Vineri:
9:00 – 18:00
De Ce Să Ne Alegi?
- Consultație gratuită și fără obligații
- Demonstrație personalizată a sistemului
- Ofertă adaptată nevoilor tale specifice
- Suport tehnic 24/7 după implementare
Solicită Ofertă Personalizată

Manager Transport, Rowo Spedition
Odată cu mărirea parcului auto, monitorizarea camioanelor a devenit o necesitate. Cu ajutorul serviciului de monitorizare, văd pozițiile vehiculelor în orice moment este nevoie, țin sub control consumul de combustibil, iar plata taxei de drum pentru Ungaria și Bulgaria este mult mai simplă. Colaborarea cu SafeFleet a început în urma unei recomandări primite. Întotdeauna apreciez promptitudinea și rapiditatea cu care sunt rezolvate solicitările care apar.

Administrator, Kareny Speed SRL
Am ales Tacho Download de la SafeFleet cu câțiva ani în urmă, când camionul nostru opera frecvent în afara granițelor și se întorcea în țară o dată la 2 luni aproximativ, iar șoferul trebuia să aibă cardul lui descărcat la 28 zile. De atunci, cu soluția SafeFleet reușim să descărcăm cele două carduri (camion și șofer) o dată la 28 de zile, și evităm în acest fel amenzile care pot fi încasate din cauza nedescărcării tahografului în timp util. Recomandăm SafeFleet pentru promptitudine, profesionalism și servicii de calitate.

Inginer Ecolog, Retim
Am ales SafeFleet pentru serviciul de consum combustibil, deoarece în trecut au existat suspiciuni majore privind posibilul furt de combustibil. În plus, prin monitorizarea GPS este mai simplu să ținem evidența la consumuri și necesarul de combustibil pentru flota noastră. Suntem bucuroși să avem un partener precum SafeFleet. Un partener serios, punctual și care este mereu alături de noi cu informații și sprijin tehnic, conform nevoilor și cerințelor noastre.
- Testimoniale